CORMORANUL – inamicul nr. 1 al producătorilor din acvacultura românească

Cormoranii constituie un subiect sensibil în România de mulţi ani, datorită legislaţiei de protecţie a cormoranilor care este astfel gândită  încât produce pierderi mari fermierilor din acvacultura românească.

Dezbaterile pe această temă au rămas fără ecou până acum câteva zile când domnul Petre DAEA- ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale a atras atenţia în Comisia de Pescuit a Parlamentului European atât asupra nivelului extrem de ridicat a populatiilor de cormorani în România cât şi a pagubelor pe care aceste păsări ihtioface protejate  le aduce fermierilor din acvacultura românească.

Pentru prima data a fost o reacţie in presa românească, dar nu una constructivă, responsabilă, legată de soarta acvaculturii româneşti, ci una de minimalizare a intervenţiei domnului ministru Petre DAEA.

Cormoranul este considerat pe bună dreptate  « lupul bălţilor », un cormoran consumă zilnic cca 400-600 grame de peşte, ceea ce echivalează cu cca 150 kg peşte pe an consumat de fiecare cormoran.

La acest nivel pagubele sunt imense în fiecare fermă de acvacultură unde zilnic sunt sute şi mii de cormorani.

Dacă la nivelul uniunii Europene sunt estimate cca 1.700.000 – 1.800.000 exemplare de cormorani trebuie stiut ca din acestea cel puţin 60.000 exemplare sunt în România.

Astfel, dacă în urmă cu câţiva ani pagubele produse de cormorani  fermelor de acvacultură erau de cca 6.000 tone , cel puţin 18 milioane euro, ceea ce reprezenta pierderi de cca 33 % din producţia anuală de acvacultură a României, astăzi pierderile depăsesc 50% din producţie iar tendinţa este de creştere in condiţiile măririi de la  an la an a populaţiilor de cormorani.

Efectele negative ale cormoranilor asupra producţiei de acvacultură constau în :

  • pierderi directe de material biologic prin acţiunile de rapt ;
  • piederea sporului de creştere prin consumul puietului de peşte înainte de a ajunge la greutatea comercializabilă ;
  • pierderi indirecte de material biologic datorită rănilor produse de cormorani care constituie porţi de intrare pentru diferite boli care cauzează mortalităţisau o rată scăzută de creştere ;
  • instalarea stresului care determină o rată scăzută a consumului de furaje şi de metaboliare a acestora ;
  • pierderi de furaje ca urmare a consumului scăzut ;
  • utilizarea fortei de munca şi a echipamentelor cu eficienţă scăzută, cu efecte negative asupra costurilor de producţie.

Producătorii români au solicitat de multi ani realizarea unui echilibru  intre obiectivele de dezvoltare durabilă a acvacvulturii româneşti şi cele care privesc protecţia cormoranilor.

Anul trecut, la dezbaterea problemei cormoranilor în Comisia de ape , păduri, echilibru ecologic şi fond cinegetic din Senatul României am primit asigurări că vom fi sprijiniţi în asigurarea cadrului legislativ pentru combaterea cormoranilor.

Fermele de acvacultură produc valori de mediu, ele contribuie la menţinerea şi consolidarea biodiversităţii acvatice. Dar toate acestea se realizează pe cheltuiala fermierilor români, fără a se acorda compensatii financiare  de către Ministerul Mediului  pentru pierderile  suferite.

In aceste condiţii multi producători din acvacultura românească sunt constrânşi să reununte la activitatea de acvacultură şi să se îndrepte spre producţia agricolă în incintele de acvacultură.

Actiunile  preconizate in România pentru diminuarea stocurilor dr cormorani.

Acţiunile privind diminuarea stocurilor de cormorani,  care  reprezintă cele mai rapace păsări ihtiofage, se pot întreprinde doar în baza unor măsuri derogatorii, luate la nivelul ţării noastre, in conformitate cu Articolul 9 din Directiva Păsări 2009/147/EC.

În aceste circumstanţe, măsurile care se pot întreprinde la nivel local/regional  sunt următoarele:

  1. Controlul reproducerii prin:

– Reducerea numărului de cuiburi din fiecare colonie;

– Îndepărtarea  ouălelor din cuiburile existente intr-o colonie şi înlocuirea acestora cu ouă false;

      2. Reducerea numărului de colonii;

      3. Reglementarea numărului de colonii de reproducători pentru a restricţiona apariţia de noi colonii;

      4. Cooptarea asociaţiilor de pescuit recreativ şi vânătoare care au cu ANPAîncheiate contracte de utilizare a resurselor acvatice vii în acţiunile de combatere a cormoranului mare .

      5. Aprobarea vânarii cormoranilor in perimertrul fermelor de acvacultură.

  În acest demers trebuie ca Ministerul Mediului să fie mai apropiat de fermierii piscicoli care au o contribuţie hotărâtoare la crearea de valori de mediu în ţara noastră.

Pe această cale doresc să mulţumesc domnului ministru Petre DAEA pentru sprijinul constant acordat  dezvoltării acvaculturii româneşti, concretizat prin promovarea de acte normative care vin în sprijinul producătorilor din acvacultura românească şi pentru semnalul tras la nivelul UE pentru acordarea unei mai mari atenţii protecţiei si dezvoltării acvaculturii, ca singura alternativă pentru asigurarea peştelui pentru consumul populaţiei în condiţiile în care stocurile de peşti din mări şi oceane sunt din ce in ce mai scăzute, iar accesul la acestea din ce în ce mai dificil.

 

Nicolae DIMULESCU

Preşedinte ANPA

 

Împreună, salvăm știuca

Știuca (lat. Esox lucius), denumită popular și ”lupul bălților” este cel mai de temut răpitor, pândind nemișcată prada prin brădiș sau stuf, pe care o atacă în momentul propice cu o mișcare fulgerătoare, care se dovedește de multe ori letală.

Habitat și descriere

Știuca trăiește in toate apele dulci din Europa, excepție făcând doar Peninsula Iberică, Grecia, Albania și regiunea Dalmației din fosta Iugoslavie. Poate fi intâlnită uneori chiar și în lacuri alpine, până la altitudinea de 1500 m, ceea ce demonstrează marea sa capacitate de adaptare la cele mai variate condiții.

În România, știuca este întâlnită în toate apele dulci, atât curgatoare, cât și stătătoare. In apele lacurilor colinare și de șes ea poate fi întâlnită pretutindeni în aval de zona mrenei. Cele mai multe exemplare se găsesc în bălțile de revărsare ale Dunării, precum și în Deltă. Știuca poate fi găsită și în regiunile din apropierea vărsării Dunării, unde apele sunt salmastre, deși aceste locuri nu constituie un mediu prielnic pentru știucă (ex: lacurile lagunare Razelm-Sinoe, Zmeica, Golovița etc.).

O recunoaștem ușor după corpul alungit, capul de asemenea lunguiet, puțin curbat din profil, iar botul seamănând cu ciocul de rață. Știuca are o gura largă, dinții fiind bine dezvoltați, puternici și ascuțiți, cu fălcile care se deschid până sub ochi, în așa fel încât poate înghiți un pește aproape de aceeași mărime.

Foto 1. Știuca – Esox lucius (sursa: www.wikipedia.org)

 

Fiind o răpitoare feroce, foarte lacomă, știuca este un pește care se dezvoltă foarte rapid. De regulă, la vârsta de un an atinge deja 25-30 cm și greutatea de 250 g. Lungimea sa medie (în apele dulci din țara noastră) este de 40-50 cm, iar greutatea medie variază între 1 si 1,8 kg. Știuca poate atinge excepțional și o lungime de 1,5-1,8 m, în acest caz depășind greutatea de 20-22 kg.

Știuca este peștele răpitor cel mai lacom și cel mai rapace din apele noastre. Pofta sa nu are limite, în lipsa unor pești de talie mică, știuca atacă și alte știuci de aceeași mărime, deși în acest caz captura îi poate fi fatală, deoarece se poate îneca. Canibalismul său, de asemenea, nu cunoaște margini: devorează propria progenitură, ba chiar în timpul reproducerii femelele mai mari mănâncă adesea masculii mai mici care, cu puțin înainte, le-au fost parteneri în actul reproducerii. Nu este deci de mirare că știuca este dușmanul cel mai de temut al tuturor peștilor de apă dulce. Dar trebuie spus că ea atacă orice i se ivește în cale și i se pare comestibil, indiferent dacă este vorba de un șoarece sau șobolan căzut în apă, șarpe sau broască, păsări mici sau insecte căzute pe luciul apei. De asemenea, carnea acestui pește este destul de gustoasă, cu o aromă specifică, iar icrele sale delicioase sunt foarte apreciate de cunoscători și nu numai.

 

Pescuitul recreativ

Pofta la fel de mare în tot timpul anului, atacurile sale decise, precum și modul înverșunat în care se apără odată ce cârligul a fost înțepat, toate acestea fac ca știuca să fie unul dintre peștii cei mai interesanți din punct de vedere al pescuitului recreativ.

Știuca pândește cu maximă atenție tot ceea ce se întâmplă în jur, atacând totdeauna prin surprindere, printr-o zvâcnire energică, rapidă și cu multă forță, în 90-98% din cazuri, atacul știucii nu dă greș. Dacă totuși acest lucru se întâmplă, ea urmărește foarte rar prada ratată, urmărirea fiind de obicei de scurtă durată și total lipsită de rezultat. Deci, pentru alegerea celei mai adecvate metode de pescuit, este absolut necesar sa cunoaștem biologia acestui pește.

 

Importanța ecosistemică

Trebuie amintită și importanța ecosistemică pe care acest pește îl are, știuca fiind cunoscută și ca ”peștele-sanitar” al apelor dulci și mai ales al fermelor de crap, pentru că devorează toate exemplarele bolnave, degenerate sau moarte din bazinul respectiv. Astfel, împiedică în mod natural proliferarea unor ichtiopatologii și elimină peștii cu malformații generate de consanguinitate sau anumiți factori de mediu nefavorabili. 

 

Reproducerea și protejarea speciei

În condițiile apelor de la noi, după mihalț, știuca este peștele care se reproduce cel mai devreme. De regulă, la sfârșitul lui februarie știucile încep reproducerea, adunându-se în grupuri sub stratul de gheață încă netopit. Perioada de reproducere se poate prelungi până la sfârșitul lui martie, iar în cazul unor ierni deosebit de geroase, chiar până la începutul lui aprilie.

De regulă, masculii ajung la maturitatea sexuală în cel de-al treilea an de viață, femelele la 3-4 ani. În funcție de mărime, o femelă depune câte 100000-350000 de boabe de icre, dar exemplarele deosebit de mari dețin în ovare chiar cantități ce depășesc o jumătate de milion de icre, pe care le depun într-o singură pontă. Icrele sunt de culoare gălbuie și au un diametru de 2,5-3 mm (sursa: www.ghidpescuit.ro).  

Ținând cont de toate acestea, este foarte important să pemitem, printr-un comportament bazat pe o rațiune de exploatare durabilă, reproducerea acestei specii fără constângeri sau inducerea factorilor de stress.

În conformitate cu prevederile Ordinul nr.8/174/2018 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2018, art. 7. ”(1) Se interzice pescuitul comercial, recreativ și familial al speciilor de pești și al altor viețuitoare acvatice, după cum urmează:

a) știuca, de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la 15 martie inclusiv, cu respectarea prevederilor art. 1;

b) în mod special, pe teritoriul Administrației Rezervației Biosferei "Delta Dunării", în afara perioadelor de prohibiție, pescuitul recreativ/sportiv la știucă este permis numai cu eliberarea tuturor capturilor (catch & release);”.

Reamintitm că dimensiunea minimă admisă la reținere este de 40 cm!

În urma controalelor efectuate de personalul cu drept de inspecție și control din cadrul Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură în habitatetele piscicole naturale, cu precădere în Delta Dunării, s-a putut observa la un număr destul de mare de pescari ce practicau pescuitul recreativ, faptul că rețineau exemplare din specia ”știucă” sub dimensiunea minimă legală. Inspectorii din cadrul ANPA nu pot fi mereu prezenți pe apă pentru a monitoriza 100% condițiile de practicare a pescuitului la această specie și nu numai, protejarea știucii trebuie să vină și din partea pescarului. Rolul biologic important, rolul în pescuitul recreativ, chiar și însemnătatea gastronomică sunt argumente determinante pentru a putea oferi generațiilor viitoare bucuria dată de un exemplar impresionant de știucă. Evident, acest lucru trebuie conștientizat de fiecare dintre noi, dacă dorim să ne bucurăm de acest ”rege” răpitor și sanitar al apelor noastre și pe viitor. Nu este de mirare că numărul exemplarelor de știucă a scăzut dramatic, dacă punem în balanță atât impactul pescuitului comercial, cât și cel al pescuitului recreativ deopotrivă, datorat capturilor peste limita legală de 5kg/zi sau un singur exemplar mai mare de 5kg, așa cum este menționat în legislația în vigoare. Nu puține sunt poveștile unor pescari care se laudă cu capturi impresionante, de ordinul zecilor și sutelor de kilograme, ori de noi și de acțiunile noastre depinde soarta acestui pește magnific. Împreună putem schimba lucrurile, haideți să dăm un exemplu că se poate!

Împreună, salvăm știuca!