COMUNICAT DE PRESĂ

    COMUNICAT DE PRESĂ  privind acţiunle desăşurate pe mare de către DPIM Constanţa pentru prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal la calcan în perioada 15.04-10.06.2016

      În perioada aprilie – iunie 2016, în baza protocolului de colaborare între Garda de Coastă şi ANPA, prin Direcţia politici şi inspecţii maritime Constanţa,  s-au desfăşurat mai multe acţiuni pe mare şi în portul Constanţa, cu scopul de a preveni braconajul piscicol la specia calcan în perioada de prohibiţie.

     În urma acestor inspecţii au fost identificate două pescadoare sub pavilion turcesc, PASSAM şi MEHMETOGLU 2 pescuind ilegal în zona economică exclusivă a României şi au fost aduse în portul Constanţa pentru investigaţii, după informarea autorităţilor turceşti.

        În urma controalelor efectuate la bordul navelor şi a verificărilor documentelor, au rezultat:

Nava PASSAM – s-au recuperat din mare şi confiscat 8260 m liniari de setci de pescuit calcan, 1711 kg. calcan proaspăt în valoare de 57265 lei, cantitate predată la centrul de primă  vânzare aparţinând S.C. CARMEN TINA S.R.L., 259 bucăţi calcan în stare avansată de degradare, în greutate de aproximativ 647 kg.,neridicate la bord; 25 bucăţi vulpe de mare în stare avansată de degradare, în greutate de aproximativ 62,5 kg.,neridicate la bord, doi delfini morţi în stare degradată, neridicaţi la bord.

Nava MEHMETOGLU 2 – la prima inspecţie s-au recuperat şi confiscat 20 setci de relon cu mărimea ochiului de 400 mm în lungime totală de 1200 m; 205 kg calcan în valoare de 6491 lei, cantitate predată la centrul de primă vânzare aparţinând SC CARMEN TINA SRL, iar în urma celui de-al doilea control s-au recuperat şi confiscat 8500 m plase calcan din fir textil cu marimea ochiului de 360 mm; 210,05  kg calcan proaspăt în valoare de 6561 lei,  predat la centrul de prima vanzare al SC PREZENT SRL. În plasele scoase din mare au mai fost găsite în stare de degradare 1.170 bucăţi  calcan în greutate de aproximativ 2.925 kg, 3 bucăţi  rechin în greutate de aproximativ 12 kg, 10 bucăţi vulpe de mare în greutate de aproximativ 25 kg. şi 4 delfini morţi, capturi neridicate la bord.

Pentru ambele ambarcaţiuni au fost deschise dosare penale.