COMUNICAT DE PRESĂ

       În baza Planului Comun de Acţiune nr.438957/29.09.2015, întocmit de reprezentantii Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură  si Inspectoratului General al Poliției Române, precum şi a datelor şi informaţiilor deţinute la nivelul celor două instituţii, în data de 01.10.2015  s-a acţionat pe raza Municipiului Bucureşti, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor ilegale de comercializare a produselor şi subproduselor de peşte.  Acţiunea a fost coordonată direct de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură  si Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Ordine Publică şi s-a derulat în 6 pieţe agroalimentare, fiind efectuate controale la mai multe unităţi comerciale de profil, iar la aceasta au participat 4 poliţişti din cadrul Direcţiei de Ordine Publică, 15 poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – structurile de Ordine Publică şi de Investigare a Criminalităţii Economice şi 8 inspectori piscicoli din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, iar cu ocazia acestei activităţi au fost obţinute următoarele rezultate:

         – Acțiuni și controale = 6;

         – Societăţi comerciale verificate = 8;

         – Contravenţii aplicate = 10, în valoare de 16.100 lei, din care:

         – 6 prevăzute de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura aprobată prin Legea 317/2009;

        – 1 la OUG 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice              fiscale;

      – 3 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau                 prestări de servicii ilicite

         Bunuri ridicate în vederea confiscării:

      – 24,5 kg pește proaspăt din speciile șalău şi fitofag;

      – 595 lei plus în gestiune la punctul de lucru;

        Valoarea aprox. a bunurilor ridicate în vederea confiscării = 975 lei.